Dealul Cetăţii Deva
Dealul Cetății este rezervație naturală de tip mixt (geologică, botanică, peisagistică), adăpostind o vegetație de un interes fitogeografic excepțional.
Pe Dealul Cetății au fost identificate peste 1.450 de specii de plante, unele rare, altele unice. Situat la 371 m deasupra marii și la 184 m față de oraș.
Dealul se desprinde din Munții Poiana Ruscă și are formă conică fiind alcătuit din roci eruptive de vârstă miocena. Pantele sunt acoperite de o bogată vegetație care cuprinde aproape jumătate din plantele cunoscute în Transilvania.
Multe din plante sunt autohtone, altele provin din zona Marii Mediteraneene sau din sudul Peninsulei Balcanice. Aici trăiește și viperă cu corn. Rezervația are o suprafață de 30 Ha. Edilii municipiului Deva doresc reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății sperând că prin asta să creeze un cadru favorabil atragerii investițiilor locale și străine.
Printre obiectivele proiectului, pe lângă restaurarea Ansamblului medieval, se numără modernizarea cailor de acces, dar și protecția și conservarea mediului în rezervația naturală Dealul Cetății. De asemenea, autoritățile vor să valorifice potențialul istoric al zonei urbane, din care fac parte Ansamblul Cetate medievală, situl arheologic – punctul Dealul Cetății, Dealul Cetății, Castelul Bethlen Magna Curia și Muzeul Civilizației Dacice și Române (cu secțiile de Istorie, Artă, Naturale, Etnografie).
Foto: DevaCity
Schița potecilor de pe Dealul Cetății Deva
Dealul Cetatii Deva
Dealul Cetatii Deva